Ioan Berinde (1908-2000)

Ioan BERINDE a fost fiul unor țărani săraci și neștiutori de carte din Budești. După clasele primare la școala din sat a urmat Școala Normală din Sighet. A fost învățător în Borșa-Poiana, apoi, timp de 7 ani, la Dragomirești, ude a fost și director de școală și unde a desfășurat o activitate culturală și socială deosebită prin înființarea bibliotecii „Vasile Pârvan”, considerată cea mai importantă bibliotecă sătească din județ, și prin multiplele activități organizate în cadrul despărțământului ASTRA.

În 1937 s-a stabilit la Sighet, dar în 1940 s-a refugiat la Arad, iar în 1941 s-a înrolat în armata română și a participat cu arma în mână la eliberarea Bucovinei și Basarabiei. În 1945 a revenit la Sighet și a participat activ, ca inspector general școlar, la reorganizarea învățământului destrămat de cei patru ani de dictat și de război. În 1949 a fost considerat necorespunzător din punct de vedere politic (făcuse parte din partidul social-democrat) a fost înlăturat de la conducerea inspectoratului și s-a întors la catedra sa de învățător, dar n-a scăpat doar cu atât: în 1952 a fost categorisit drept „naționalist și antistalinist” și arestat. Și-a petrecut doi ani în lagărele de muncă de la Ghencea, Bicaz, Onești și Borzești, după care s-a întors iar la școala de unde s-a pensionat în 1971.

În lipsa unor cadre calificate a predat și limba română și a fost considerat unul dintre cei mai buni profesori, fiind un om cu o bogată cultură literară, dar mai cu seamă pentru felul în care a predat gramatica limbii române. Dar pasiunea care l-a acaparat pe Ioan Berinde în timpul său liber, încă de pe băncile școlii, a fost ziaristica. A scris și a publicat, în ziarele locale și naționale, sute de articole de atitudine socială și politică, de pedagogie și metodologie școlară, reportaje și relatări, recenzii și cronici literare, memorialistică, a fost membru activ al Asociației Presei Maramureșene și ultimul președinte al acesteia, a încurajat și sprijinit tineri și a frecventat cercuri și cenacluri literare. După pensionare s-a angajat în elaborarea unei ample lucrări de istorie culturală zonală numită „Portrete de dascăli maramureșeni”, primul portret fiind al profesorului Ioan Bușița de la Preparandia din Sighet (înființată în 1862 în cadrul Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș) și considerat „dascălul dascălilor maramureșeni”, urmat de o întreagă pleiadă de dascăli care au luminat poporul maramureșului până în cele mai îndepărtate sate și care au format, generații după generații, Maramureșul cultural de ieri și de azi. Cuprinzând două volume, peste 500 de pagini, manuscrisul dactilografiat n-a avut norocul să vadă lumina tiparului și să-i bucure bătrânului dascăl anii senectuții, ajunși la 92.